Pentru că tot intrăm în perioada de maxim ler și mese pline, o să ne ocupăm un pic mai mult de retrospective a tot ceea ce însemnat 2015 pentru România, pentru lumea toată. Înainte de a merge pe zone specifice, cred că sunt importante câteva generalități asupra acestui an:
– 2015 este anul escaladării terorismului. Este suficient să ne aducem aminte de ianuarie, atacul de la Charlie Hebdo pentru ca apoi, în noiembrie, Parisul să fie martorul unor atacuri și mai sângeroase. În total, în acest an, au fost peste 289 de atentate teroriste, majoritatea în Turcia, Nigeria, Pakistan, Egipt, Siria, Iraq și Arabia Saudită.
– 2015 este anul în care Europa a fost martora celui mai mare exod de populație aflat la granițele ei, exod care a pus sub semnul întrebării existența Schengen și capacitatea UE de a face față unor astfel de provocări. Din Siria spre Europa au pornit câteva milioane de refugiați. Mare parte din ei s-au oprit în Turcia.
– 2015 a fost declarat cel mai cald an din istorie de către organizațiile meteo internaționale. S-a depășit și un prag simbolic de 1 grad, temperatura medie fiind cu peste 1.03 grade mai mare decât în anii industrializării. Tocmai de aceea, Summitul de la Paris, unde au fost semnate documente ce obligă statele lumii să reducă consumul de combustibili astfel încât să se evite creșterea temperaturii cu mai mult de 2 grade, a fost unul istoric.
– 2015 a fost, pe plan intern, anul în care unul din cele mai puternice branduri, Steaua, a fost făcut țăndări. Deși a câștigat pentru a 3-a oară, consecutiv, titlul de campioană, pentru Steaua București a venit haosul. Forțată să își schimbe numele în FCSB, să renunțe la Stadionul Ghencea, părăsită de suporteri, cea mai iubită echipă de fotbal din România a ajuns la cel mai jos nivel al său din istorie.
– 2015 a fost, pentru România, și anul în care societatea a fost martora celei mai mari tragedii de după 1989: chiar astăzi s-a ajuns la numărul de 63 de victime ale incendiului de la clubul #Colectiv. Este momentul cheie al unui an în care România părea blocată în paradigma Iohannis președinte – Ponta premier. Practic, România anului 2015 se împarte în două: înainte și după Colectiv.